Oferte speciale

Despre

Prezentarea sistemului

Sistemul cooperatiei de consum este format din societati cooperative de consum de gradul 1 si 2 si din asociatii ale acestora la nivel judetean si national.

Actualul cadru de reglementare îl constituie Legea nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei.

Intrarea în vigoare a acestei legi la începutul lunii martie a anului 2005, a determinat un amplu proces administrativ, de adaptare a structurilor existente în temeiul precedentei Legii nr.109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum la cerintele noului act normativ.

Societatea cooperativa de consum de gradul 1 este o asociere libera si voluntara de persoane fizice având ca obiect de activitate aprovizionarea membrilor cooperatori si a tertilor cu bunuri cumparate sau produse de societatea cooperativa si/sau furnizarea de servicii, în egala masura pentru membri si nemembri.

Unul din efectele benefice ale Legii nr.1/2005 l-a constituit clarificarea situatiei membrilor cooperatori persoane fizice. Chiar daca am asistat la o reducere dramatica a numarului celor înscrisi în evidentele cooperativelor, cele 38.177 de persoane care figureaza acum în registre sunt membri reali, care si-au manifestat expres dorinta de a-si pastra aceasta calitate.

Marea majoritate a cooperativelor se înscriu în profilul întreprinderilor mici si mijlocii sau al micro – intreprinderilor, din punct de vedere al numarului de salariati, al cifrei de afaceri si al caracterului integral privat al capitalului.

Asimilarea a fost formalizata odata cu adoptarea Legii nr.346/2004 privind stimularea înfiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii , societatilor cooperative fiindu-le în mod expres recunoscut un regim nediscriminatoriu fata de ceilalti agenti economici.

Nu trebuie uitat însa ca exista anumite caracteristici care diferentiaza o cooperativa, indiferent de forma ei, de o societate comerciala, astfel:

  • în timp ce o societate comerciala este o societate de capital, asociatii ei urmarind maximizarea profitului, o cooperativa este o societate de persoane, persoane care urmaresc pe lânga obiective economice satisfacerea unor nevoi de natura sociala, culturala, educationala etc. a membrilor cooperatori
  • o cooperativa este o structura care permite implicarea membrilor în mod democratic în aplicarea deciziilor, principiul acceptat pe plan international fiind „un om, un vot”, adica fiecare membru are un singur vot în adunarea generala, indiferent de numarul partilor sociale detinute
  • repartitia profitului se face proportional cu cota de participare la capital, dar drepturile membrilor cooperatori actuali nu se întind si asupra partii de patrimoniu considerata „indivizibila” si care constituie averea creata în timp si destinata dezvoltarii viitoare a organizatiei.

Datorita acestor particularitati, cooperativele sunt considerate ca parte a asa – numitei „economii sociale”, alaturi de organizatiile mutualiste, asociatii si fundatii.

Cele 1.073 de cooperative de consum îsi desfasoara activitatea preponderent în mediul rural.

Dintre acestea, 1.009 sunt asociate în cele 41 uniuni judetene . 3 societati cooperative sunt asociate direct la uniunea nationala , iar 61 de societati cooperative de consum nu si-au manifestat intentia de afiliere la vreo structura asociativa.

Din total, 22 sunt societati cooperative de gradul 2, constituite prin asocierea de societati cooperative de gradul 1. În cazul unei societati cooperative de gradul 2, pot fi membri asociati atât persoane fizice cât si juridice, indiferent de natura lor, cu conditia ca societatile cooperative de gradul 1 sa detina cel putin 67% din capitalul social.